Micul meu sanctuar...

Mă simt, pierdută, alungată, uitată, mă simt de parcă întraga mea existență este, încetul cu încetul, anulată, nu mai știu ce să cred, de ce să mă mai agăț să nu dispar. Fiecare obiect, fiecare ființă vie care a pătruns în această lume a lăsat o dovadă a existenței ei în urmă, chiar dacă acea dovadă va avea să dispară mai devreme sau mai târziu. Totul are propriul rol pe care trebuie să-l joace cât mai bine pe marea scenă a vieții... numai eu nu.
Eu sunt doar un străin între srăini.
Puține sunt zilele în care am simțit că aparți undeva, puține sunt zilele în care am avut impresia, doar o impresie și atât, că am lăsat sau că pot lăsa ceva în urmă, puține au fost persoanele printre care nu m-am simțit ca un străin, dar multe sunt zilele în care toată această euforie dispare odată ce intru în camera mea. Această cămăruță reprezintă toată lumea mea, fiecare lucru, fiecare obiect mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu pe mine însămi. Ea este martorul tăcut al tristeților și bucuriilor mele, a văzut fiecare lacrimă care mi-a brăzdat obrazul, fiecare surâs care mi-a lunecat de pe buze, ea cunoaște fiecare poveste nescrisă a sufletului meu. Este de la sine înțeles că fiecare cameră cunoaște povestea fiecăruia. Dar câți dintre noi s-au gândit vreodată la asta? Fiecare cameră reprezintă expresia în oglindă a sufletului nostru, a personalități noastre, fiecare cameră semanănă cu fiecare dintre noi, această cameră este preitena noastră cea mai bună, mereu lângă noi, mereu oferindu-ne un loc unde să ne ascundem de lume și de durere, chiar dacă nu ne-a putut îmbrățișa, chiar dacă nu ne-a putut oferi un umăr pe care să plângem, ea a fost tristă și a suferit în felul ei. Mereu tăcută și liniștită ne veghează și aștesaptă fatidica zi în care nu vom mai deschide, poate nici o dată, ușa către ea și nu vom mai pătrunde nici o dată în lumea creată special pentru noi.
Până în acest moment nu m-am gândit nici o dată la această cameră, în care îmi petrec atâtea ore, ca la alt ceva decât o simplă cameră. Nu m-am gândit nici o dată că ea reprezintă sactuarul meu în care, atunci cînd pătrund, mă simt în siguranță, nu am put nici o dată privi dincolo de ceea ce pare a fi... totul până în acest moment.
... asta să fie oare... parte din... “totul se întâplă la timpul potrivit și la momentul potrivit”?…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Templul plăcerilor interzise... Kandariya Mahadeva

Oboseala își cere tributul...