Îmi e dor de... și de...

La îndemnul Terrei mi-am băgat puți nasul prin lepșele ei și am ales... partea cea mai grea, acum, este cu ce să încep... hmmm...

Îmi e dor de vocea mamei cand mă trezea dimineața să plec la școală și de scăldatul pe furiși, îmi e dor să mă joc „capace” cu băieții și să alerg pe câmp fără nici o grijă. Îmi e dor să merg la furat de porumb și de floarea soarelui la lăsatul serii și de bostanii transformați în felinare la culesul porumbului. Îmi e dor să o aud pe mama cântând prin curte și de prăjiturile ei, îmi este dor să mă joc „pitite-a” noaptea în poieniță și de „alegate-a pe cocoțate-a” și de glumele și bancurile pentru care uitam mereu că trebuie să mă mai duc și acasă. Îmi e dor de Molda și de bucuria cu care mă întâmpina când ajungeam acasă, îmi e dor de iernile în care stăteam toată ziua pe derdeluși și de Vacanța Mare. Îmi e dor de sucul „cico” pe care mi-l cumpăra tata și de alvița pentru care mă rugam o zi întreagă să mi-o cumpere și pe care nu o vedeam prea des pe motiv că nu am fost cuminte. Îmi e dor de pădurea în care fugeam cu fratele meu și cu verii mei să ne jucăm până venea bunica cu bățul după noi să venim la masă și de roșiile și castraveții pe care îi furam când ne „răzbea” foamea. Îmi e dor să stau întinsă în iarbă visând la prințese salvate de curajoși Feți-Frumoși care se luptau cu balauri fioroși și de nopțile de vară în care dormeam neîntoarsă pentru că mă jucam toată ziua. Îmi e dor să mă cocoț prin copaci fără nici un motiv, doar ca să îmi demonstrez că pot și de furatul florilor din curțile vecinilor doar pentru că aveau prea multe. Îmi e dor... să fiu din nou copil la mama acasă...